Craniu de Bison Bonasus din Muntii Bihor, Romania: investigatii izotopice si morfologice

Ana-Voica Bojar, Ovidiu Guja, Andrei Pelc, Natalia Pietrowska si Stefan Vasile

in The Holocene 2015, Vol 25(7) 1134-1143

In acest studiu, am investigat din punct de vedere morfologic si geochimic un craniu descoperit intr-un put deschis situat in platoul Calineasa - Sesu Garzii din Muntii Bihor. Studiul prezinta prima datare cu C14 si compozitia in izotopi stabili a ramasitelor scheletice ale unui bizon din Carpatii romanesti.

Rezultatul determinarilor cu C14 arata doua maxime relevante: unul in jurul anului 1550 si al doilea in jurul anului 1645. Datele arata ca bizonul investigat a murit in timpul Micii Glaciatiuni (Little Ice Age), aproximativ 200 de ani inainte ca ultimele exemplare sa fie vanate pana la extinctie. Compozitia in izotopi stabili de carbon din smaltul dintilor sugereaza ca alimentatia bizonului consta in principal din ierburi C3, corespunzand unui habitat de altitudine inalta, cu vegetatie distribuita, si avea o mobilitate mica. Compozitia in izotopi de oxigen a grupurilor de fosfati si carbonati din smaltul dintilor indica faptul ca bizonul se alimenta cu apa din surse de apa stagnanta, precum lacuri sau balti formate de apa de ploaie. Acest lucru sugereaza mobilitatea redusa a bizonului ca si prezenta micilor surse de apa stagnanta caracteristice si in prezent pentru platou. Calculul compozitiei in izotopi de oxigen a apei de ploaie si a apei baute de bizon in timpul vietii indica o umiditate relativ mica in timpul LIA, in jur de 60-70%, mai redusa decat umiditatea de astazi care se ridica la 80%.

[audio src="/images\audio\Razvan_Veina-A_thousand_rains.mp3" loop="on" preload="auto" autoplay="off" showvolume="on"]